Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Până unde suntem tineri?

        de Dumitru Ungureanu

Dacă memoria nu-mi joacă feste, întrebarea a mai fost formulată de un contemporan, posibil critic literar, posibil prozator sau poet încărunţit prematur în aşteptări neîmplinite. Deşi nu mai reţin autorul, n-am uitat nucleul frământării lui: la câţi ani un scriitor se poate considera altfel decât tânăr, eventual tânără speranţă? Nu cred că era formulat şi un răspuns, o cifră anume, fiindcă nu mi-ar fi scăpat amănuntul.

Chestiunea în sine m-a preocupat foarte vag până la venerabila etate de 66 spre 67 de ani (la care musai să adaug vreo 12 suplimentari, imposibil să explic în mod raţional de ce). Îmi dau seama destul de bine că tinereţea e o stare de spirit, cum spun unii cercetători atestaţi, fiindcă eu am tot mintea de pe la 20-şi-ceva de primăveri; mai exact, lipsa de minte, deoarece sunt oricând gata să fac prostii şi să-mi dau cu stângul în dreptul încercând să avansez cât de cât pe calea înţelepciunii. Nu mă vizitau asemenea socoteli uşor deprimante, dacă un fapt minor n-ar fi declanşat o înlănţuire de gânduri tocmai bune de cernut într-un articol văratic. Pe la jumătatea lunii iunie, anul curent, poetul, editorul şi îndepărtatul prieten Lucian Vasiliu îmi trimitea, graţie mijloacelor moderne de comunicare audio-video, un videoclip cu interpreta din Ţara Galilor, Mary Hopkin. Filmat în 1968, clipul este de o simplitate fără cusur: obiectivul camerei fixează figura frumoasei blonde, care abia-abia se uită spre lentilă, rostindu-şi partitura cu o fermecătoare naivitate. De atunci, după interpretarea ei, piesa e mai mult decât celebră: Those Were The Days. Iar istoria acestei compoziţii este pilduitoare pentru pop-rockul secolului al XX-lea.

Gene Ruskin, un profesor de arhitectură suplinitor la Universitatea Columbia, născut în 1909, autor de piese de teatru lipsite de succes, deşi jucate, folkist de conjunctură împreună cu soţia sa, având şi un LP pe numele lor editat de-o casă de discuri obscură, a preluat un vechi cântec rusesc sau ucrainean, Dorogoi dlinnoyu, creditat cu numele compozitorilor Boris Fomin şi Konstantin Podnevsky. Popularizată, dar nu împinsă-n hit de trioul masculin The Limeliters, specializat în cântece de cabaret din toată lumea, melodia trecuse în 1958 şi pe la Hollywood, într-o adaptare uitată acum a romanului dostoievskian Fraţii Karamazov. Tinereţea blondei Maria Schnell şi performanţa ei actoricească aproape că puneau în umbră vedetele momentului, dar piesa rămânea tot cu ecou restrâns. Abia când Paul McCartney i-a ascultat într-un club londonez pe Gene & Francesca, şi când prietena acestuia, Twiggy, îi semnala talentul imens al promiţătoarei puştoaice, astrele au luat forma unui... măr, iar single-ul girat de patriarhul de azi al rockului, aflat la începuturile carierei de producător la Apple Music, a cucerit Pământul, fiind vândut în opt milioane de exemplare numai în Anglia. Ruskin va fi privit uimit bomba, ruşii se vor fi răsculat în mormânt de ciudă, iar epigonii – Ventures, Engelbert Humperdinck, 5th Dimensions, Wanda Jackson şi tripleta Carreras-Domingo-Pavarotti – s-au străduit să egaleze performanţa necunoscutei galeze. Fenomenul n-avea cum să scape căutătorilor români de succese, care nu-şi consumaseră raţia de libertate în 1969. Datorăm sprinţarei Margareta Pâslaru, aflată la apogeul carierei, versiunea adaptată Azi vreau să râd din nou, ale cărei prime două versuri le-am memorat mai bine decât numele autorului pomenit la început. Ciudăţenii...

Nu e loc să reproduc versurile lui Gene Ruskin. Sunt accesibile pe YouTube. Povestea din ele, perfect justificată de vârsta profesorului multivalent, îmi aminteşte de zilele când, militar în termen, petreceam cu nişte camarazi de arme şi cântam o piesă oarecum asemănătoare, întrebându-ne unde e tinereţea noastră. Şi aveam 20, 21 sau 22 de ani, însă vinul de Murfatlar, aerul sărat al Mării Negre şi lipsa iubitelor ne îmbătrâneau, fără să lase, totuşi, urme pe chipuri. „Eram tineri, aveam de unde muri!” – vorba poetului Ion Caraion, un proscris care n-a găsit limanul pe oriunde a umblat, nemulţumire ce l-a îmbătrânit prematur.

Mary Hopkin a avut o carieră aproape neîntreruptă, chiar dacă, după căsătoria cu producătorul Tony Visconti, a născut şi s-a dedicat creşterii copiilor. A câştigat un Eurovision, a cântat în filme-cult, cum ar fi Blade Runner (1982). Şi-a păstrat tinereţea într-un fel remarcabil şi poate fi exemplu pentru orice candidat la nemurire artistică. Neîndoielnic, îşi exploatează succesul timpuriu. Dar îl merită.

Am trimis clipul primit de la Lucian Vasiliu mai multor prieteni. Reacţia cea mai neaşteptată a venit de la o verişoară puţin mai tânără decât mine, pe care am regăsit-o cu ajutorul comunicaţiilor instant, după ce 42 de ani nu ne-am văzut vreodată, deşi locuim la 15 km distanţă unul de altul. „De ce nu mai suntem tineri?” m-a întrebat ea, adăugând un emoticon înlăcrimat. Ce puteam să-i răspund? Când va citi aceste rânduri, probabil o să afle că nu ştiu...

Nr. 08 / 2022
Despre Nordul literar al Sudului
de Ion Munteanu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poezia ca o scriptură veche
de Gabriela Gheorghişor

O casă (de Bourbon) în pribegie americană
de Cătălin Pavel

Un „film” poetic alb-negru
de Gabriela Gheorghişor

O ciudată eroare (2)
de Gheorghe Grigurcu

Războiul rece scos la încălzire
de Nicolae Prelipceanu

Limba română ca patrie şi ca meserie
de Mihai Ghiţulescu

Rondel, fluturi, oglindă, cameră, tăcere, ecou – Poezie de Emilian Iachimovski
de Cristian Pătrăşconiu

Până unde suntem tineri?
de Dumitru Ungureanu

Avatarurile vieţii în poezia Gelei Enea
de Florian Copcea

„Marinele” proustiene
de Maria Tronea

Alexandru Macedonski – poezia politică
de Toma Grigorie

Un roman despre arcanele destinului
de Gabriel Nedelea

Debutul – nuanţe, particularităţi
de Leo Butnaru

Mi-aş dori ca nimeni să nu treacă prin viaţă fără să vadă o poveste atât de complexă, sentimentală şi cu îndemn la curaj precum Casablanca
de Irina-Margareta Nistor

În căutarea altor trupuri
de Gela Enea

Melusina
de Florin Logreşteanu

Exilul
de Camil Moisa

Dinastia Scarpetta
de Haricleea Nicolau

TNT se întoarce: Theater networking talents, 2022
de Daniela Firescu

Pledoarie pentru speranţă
de Viorica Gligor

Lampa lui Diogene
G.G.

Pluralizarea experienţei vs. fantasmele muzicii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Studentul străin
de Susan Choi

Artă şi anatomie – Afinităţi elective. Constantin Brâncuşi – Barcsay Jeno
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri